Scopul scuză mijloacele?

Pentru incepul sa presupunem ca ai un scop, un tel pentru care se merita sa lupti. Ai "o dorinta arzatoare de a realiza ceva" bun. Este  ceva rau sa-ti doresti din tot sufletul sa faci ceva bun? Ceva bun pentru tine sau pentru cei din jurul tau? Cu siguranta nu. Problema e cum vrei sa realizezi ceea ce ti-ai propus, prin ce metode vrei sa-ti materializezi visul.

Se spune ca "scopul scuza mijloacele". I se atribuie lui Niccolo Machiavelli acest citat dar, in realitate, el a spus "trebuie sa avem in vedere rezultatul final". Acesta a scris o carte in care a preconizat în politică orice mijloace ce pot duce la atingerea scopului propus: vicleşug, minciună, lipsă de scrupule, sforărie, trădare, corupere etc. "Această doctrină a dat naştere în limbajul comun epitetului de machiavelic, care se aplică însă numai unor persoane sau unor acţiuni, din care dacă morala şi scrupulele sunt excluse, sunt în schimb incluse ingeniozitatea, dibăcia, calculul premeditat şi o ţintă foarte precisă".1

O sa va prezint drept exemplu mentalitatea unui personaj din romanul "Crima si pedeapsa" (nu l-am terminat... nu-i stiu finalul, dar oricum personajul pe care o sa-l citez e episodic). Este vorba despre o femeie in varsta care era bogata, nu avea copii, iar banii i-a lasat mostenire, prin testament, unei manastiri. Un student vorbeste cu un ofiter, despre batranica, si-i spune cam asa: "Pe de o parte, e proasta, fara rost, insignifianta si e rea pentru toti, nici ea nu stie pentru ce mai traieste, si care oricum maine va muri. [...] Pe de alta parte, niste forte tinere , proaspete, care pier in zadar, fara sprijin, si astea sunt mii pretutindeni! O suta, o mie de afaceri bune, de noi inceputuri care ar putea fi puse la cale si intretinute din banii batranei meniti manastirii! Sute, poate mii de vieti care isi gasesc un drum; zeci de familii salvate de la saracie, de la distrugere, de la moarte, de la depravare si toate acestea cu banii ei. Omoar-o si ia-i banii pentru ca, prin intermediul lor, sa te consacri slujirii umanitatii si unei cauze comune: ce crezi, oare nu se indreapta o singura crima mica prin mii de fapte bune? ". Oare se indreapta?

Un alt exemplu poate fi ambitia de a fi primul, de a fi cel mai bun din clasa , de la serviciu sau de oriunde altundeva. Scopul este bun nu-i asa? Dar ce faci daca prin absurd tu ai o medie mai mica decat "adversarul tau direct" ? Iti doresti ca sa faca o greseala, il fortezi sa greseasca, devii invidios. Rezultatul final pe care ti l-ai propus initial e foarte bun, dorinta de a fi primul din clasa e ceva bun. Dar  nu te mai gandesti la rezultatul final, acum ai alt scop si acela e de a-l face pe contracandidatul tau sa greseasca si chiar ajungi sa te bucuri daca o face. 

Si aici ajungem la un alt tip de ambitie. Ambitia care nu are  un scop moral, ci unul egoist. Aici dau ca exemplu violatorii . Sunt ambitiosi? Cum sa nu... au/au avut o "dorinta arzatoare" de a intretine relatii sexuale au facut tot ceea ce le-a stat in putinta si si-au atins scopul, si-au indeplinit dorinta. Dupa parerea celor care cred ca ambitia e intotdeauna o calitate, ar trebui sa luam ca exemplu, ca modele de oameni ambitiosi acest tip de oameni.   


Deci scopul niciodata nu scuza mijloacele, deoarece cand folosesti mijloace machiavelice,  ii faci rau altui semen de-al tau. Si niciodata a-i face rau unui semen de-al tau nu e un scop bun sau moral. Oare un scop lipsit de scrupule poate indrepta, poate scuza mijloacele marsave?